Masuri preventive


ANUNȚ PRIVIND ARDEREA MIRIȘTILOR, STUFULUI ȘI A VEGETAȚIEI USCATE: click aici 


Primăria Comunei Ohaba Lungă informează cetățenii că au obligația de a respecta prevederile legale impuse de legislație, privind arderea miriștilor, stufului și a vegetației uscate în condițiile folosirii focului deschis.

Conform legislației în vigoare:

- nu este permisă arderea vegetației pajiștilor permanente (GAEC 8);
- nu este permisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe teritoriul arabil (GAEC 5).

În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA, va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut acceptul autorităților.

Conform legislaţiei în vigoare, arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, iar nerespectarea acestor prevederi legale şi a măsurilor de prevenire a incendiilor se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei. Totodată, proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu sau fără titlu care nu respectă obligaţia „de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă", constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice. De asemenea, cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă penala de la 30.000 lei la 60.000 lei vor fi sancţionaşi toţi cei care vor pune în pericol viaţa sau sănătatea faunei şi florei din ariile protejate şi cele supuse refacerii ecologice.

Pentru acțiunile de igienizare care se execută în gospodăriile proprii ale cetățenilor se vor respecta prevederile O.M.A.I. nr. 579/2008 Dispozițiilor generale de apărare împotriva incendiilor pe timpul utilizării focului deschis, astfel:

- executarea arderilor se va face în condiții meteorologice fără vânt și la distanțe de siguranță de construcții;
- colectarea în grămezi a vegetației uscate și a resturilor vegetale, în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;
- supravegherea permanentă a arderii;
- asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
- stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.